AVIZ
referitor la proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023 și ca urmare a
agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei
Analizând proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023 și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 34 din 25.01.2024 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D91/25.01.2024,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, și al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,
Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:
1. Prezentul proiect are ca obiect, potrivit Notei de fundamentare, crearea cadrului legal pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023, și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
2. Menționăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
3. Semnalăm că, potrivit prevederilor art. 115 alin. (5) din Constituția României, republicată, „Ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere (...)”.
Ca urmare, având în vedere faptul că, la data avizării prezentului proiect, Parlamentul nu se află în sesiune, este necesară aplicarea acestor dispoziții constituționale.
4. Menționăm că prezentul proiect reprezintă forma refăcută a celui privind ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023 și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 33 din 25.01.2024 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D88/25.01.2024, pentru care a fost emis avizul favorabil, cu observații și propuneri nr. 113/25.01.2024.
În continuare, reiterăm observațiile și propunerile neînsușite de către inițiatori la prezentul proiect de ordonanță de urgență și formulăm noi observații.
5. La preambul, pentru respectarea uzanțelor normative, recomandăm ca acesta să debuteze cu exprimări, precum „având în vedere ...”, „întrucât ...”, „ținând seama ...”, „luând în considerare ...”.
La primul paragraf, pentru o exprimare unitară în cadrul proiectului, recomandăm înlocuirea sintagmei „agricol urmare a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei” cu sintagma „agricol ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”.
Observația este valabilă, în mod corespunzător și pentru art. 6 alin. (1) din proiect.
Referitor la paragrafele al doilea, al treilea și al treisprezecelea, semnalăm încălcarea prevederilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia dacă textul conține enumerări prezentate distinct, acestea se identifică prin utilizarea literelor alfabetului românesc și nu prin liniuțe sau alte semne grafice, fiind necesară reformularea acestora.
La al șaselea paragraf, pentru o exprimare corectă, este necesară înlocuirea termenului „băncilor” cu sintagma „instituții de credit”.
De asemenea, pentru o exprimare specifică stilului normativ, recomandăm reformularea sintagmei „a onorării contractelor de arendă”.
La paragraful al șaptelea, pentru claritatea normei, recomandăm revederea și reformularea sintagmei „cu o perioadă până la data de 31 decembrie 2024”.
Observația este valabilă, în mod corespunzător, și pentru paragraful al cincisprezecelea, aferent sintagmei „pentru o perioadă de până la 31 decembrie 2024”, precum și pentru art. 3 alin. (1), în ceea ce privește formularea „pentru o perioadă de la o lună, dar nu mai târziu de 31.12.2024” și pentru art. 4 alin. (2), în ceea ce privește formularea „pentru o perioadă care să nu depășească data de 31 decembrie 2024”.
La al optulea paragraf, pentru o exprimare adecvată stilului normativ, recomandăm revederea și reformularea expresiei „deoarece peste efectele grave”.
În plus, pentru rigoare normativă, propunem înlocuirea sintagmei „în statele member UE” cu sintagma „în statele membre ale Uniunii Europene”.
La al doisprezecelea paragraf, pentru o exprimare adecvată stilului normativ, recomandăm revederea și reformularea expresiei „aceste efecte luate împreună”.
La al treisprezecelea paragraf, pentru același considerent, recomandăm revederea și reformularea expresiei „cu impact negativ asupra realizării suprafețelor programate”.
La al paisprezecelea paragraf, pentru aceleași rațiuni, recomandăm revederea și reformularea expresiei „soluționarea unor posibile stări litigioase între părți,”.
6. La art. 1, pentru claritatea normei, propunem înlocuirea expresiei „în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023 și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei” cu expresia „în scopul gestionării atât a efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023 cât și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”.
7. La art. 2 partea introductivă, deoarece se definesc doar termeni, sintagma „expresiile de mai jos” va fi înlocuită cu expresia „termenii de mai jos”.
La lit. b), pentru o completă informare, după titlul Legii nr. 346/2004 se va insera sintagma „cu modificările și completările ulterioare”.
8. La art. 3 alin. (1), pentru precizia normei, recomandăm ca derogarea să fie redactată prin menționarea elementelor de structură din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, respectiv din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997, avute în vedere, conform următorului model:
„Art. 3. – (1) Prin derogare de la prevederile art. ... din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 ... și ale art. ... din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 ...”.
Totodată, pentru o completă informare legislativă asupra Ordonanței Guvernului nr. 51/1997, după termenul „republicată” se va insera mențiunea „cu modificările și completările ulterioare”.
De asemenea, pentru rigoarea redactării, data „31.12.2024” se va scrie sub forma „31 decembrie 2024”, observația fiind valabilă și pentru art. 6.
La alin. (2), pentru o exprimare adecvată în context, recomandăm a se analiza reformularea expresiei „perioada maximă de creditare prevăzută în reglementările creditorilor poate fi depășită cu o perioadă egală cu durata suspendării obligației de plată”, astfel: „perioada maximă de creditare prevăzută în reglementările creditorilor poate fi prelungită cu o perioadă egală cu durata suspendării obligației de plată”.
La alin. (3), pentru evitarea repetițiilor în text, este necesară revederea și reformularea expresiei „maturității creditelor depășește limita de vârstă prevăzută prin reglementările creditorilor de acordare a creditelor, creditorii procedează la restructurarea creditelor”.
La alin. (5), semnalăm lipsa de claritate a normei, determinată de utilizarea sintagmei „situația economică deosebit de dificilă existentă pe piața agricolă”, întrucât nu sunt precizate criteriile de cuantificare ori indicatori de raportare a impactului situației economico-financiare a debitorului la aceasta. Recomandăm revederea textului și detalierea situației vizate.
9. La art. 4 alin. (1), pentru o exprimare specifică stilului normativ, este necesară revederea și reformularea expresiilor „printr-un alt canal de comunicare” și „cel mai târziu până la 60 de zile de la intrarea în vigoare”.
La alin. (4), pentru rigoare normativă, recomandăm înlocuirea sintagmei „la alin. (2) al art.4”, cu sintagma „la alin. (2)”.
10. La art. 5, pentru evitarea repetițiilor în text, recomandăm a se analiza înlocuirea sintagmei „numai pentru creditele din contractele de credit” cu sintagma „numai pentru sumele care fac obiectul contractelor de credit”.
11. La art. 6, precizăm că, la marcarea alineatelor, a fost folosită de două ori cifra „4”, fiind necesară renumerotarea corectă a acestora.
La alin. (1), pentru claritate și predictibilitatea normei, având în vedere și norma propusă la alin. (3) prin care se conferă creditorului dreptul de analiză și verificare a încadrării debitorului în situațiile prevăzute în cuprinsul art. 6 din prezentul proiect de act normativ, recomandăm revederea și reformularea expresiei „că i-au fost afectate veniturile proprii și/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situația gravă generată de manifestarea fenomenului de secetă pedologică și pe fondul situației din Ucraina”, în sensul detalierii cât mai precise, întrucât în lipsa unor indicatori clar stabiliți, aprecierea nu poate fi decât discreționară și subiectivă.
12. La art. 7, pentru considerente de ordin gramatical, este necesară scrierea corectă a termenului „orodnanțe”.
PREȘEDINTE
Florin IORDACHE
București
Nr. 115/25.01.2024